În baza cărui document se transportă mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea maselor sau dimensiunilor maxime admise, și ce condiții cumulative se cer? Precizați minim patru.

La examen scrii de mână. Ia o foaie și un pix, citește cerința și scrie răspunsul. Apoi apasă „Am scris pe foaie” și compară.

Enunț

În baza cărui document operatorul de transport rutier poate efectua transportul de mărfuri care nu sunt indivizibile și ce condiții trebuie îndeplinite cumulativ pentru eliberarea acestuia, dacă este depășită cel puțin una dintre masele sau dimensiunile maxime admise, conform prevederilor din Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare? Pentru un răspuns corect precizați minim patru dintre aceste condiții.

Apasă după ce ai scris răspunsul pe foaie, ca să-l compari cu răspunsul așteptat.